Și ceru-i vers în noaptea sidefie
Părintele luminii este luna
Iubirea nu mai curge crunt întruna
Și dulce buza ta uitată fie.

Pe boltă stelele își vând minciuna
Căci luminoase sunt, da'i erezie
Și omul le cuprinde-n poezie
Deși în viață nu mai e niciuna.

Ridic spre alba înlemnire ochii
Și-n neființa lor nu pot să cred.
Zadarnic ne oferă raiuri popii

Când sorii nu străluce-n trepied.
Dar simt curând foșnirea unei rochii
Și-n dragoste ca într-un măr mă pierd.