Necesit reparații prin spitale,
Mă doare umbra, cupa de beție...
Plecând, nu pot să-nchin sonetul ție:
Rămas-au doar tablourile tale.

Doream pe-atunci să-mi stai la braț - soție.
Regretele le simt mai mult mintale
Dar stele noaptea poartă pe mantale
Și-mi e deplină-n suflet avuție.

E-adevărat că sunt cam într-o dungă,
Adeseori nici eu nu mă suport.
Tot cer, dar așteptarea este lungă,

Acoperiș, cu-al veșniciei cort.
Divine clipe ca pe-un fum alungă
Secunda ce născut-a versul mort.