îmi numără oasele marfarul acesta îmi cântă
de leagăn o melodie mai greu de întins decât un arc
mai puneți o stea frunții îngrămădiți asupra-mi pietrele
în care în zori sculptorii își vor repezi dalta
iar oamenii simpli își vor sclipui casele

de ce? m-aș teme de praf când el ne înfrumusețează buzele

la ora asta mâine i-a găsit pe mulți dormind
mi-a fost întotdeauna silă să îmbătrânesc în somn
mai ales când plouă mi-e teamă mai ales când ninge
că m-ar acoperi frunzele și-ar crește dintru mine lemn câinesc

mă țin de fulger către un izvor de lumină
e caldă noaptea chiar dacă miroase a ars
mă ustură palmele un tren de os îmi străbate linia vieții
cât mai am cuvinte încă nu am ajuns

(aici se fluieră preț de o strofă)