Se poartă kitsch-ul dragii mei !
Strâns împletit în toate.
E fanfaronului temei,
Prin tone și karate.

În haina poleită de Stambul;
În vorba cu accente născocite;
În comportări disimulat ferite;
Se poartă kitsch-ul care dă contur.

Îl simți plutind în aerul fetid;
Îl vezi băltind pe ulița sordidă;
Îl bănuiești și îl remarci într-un sfârșit,
În zâmbet cu sclipici pe-o față insipidă.

Îl poartă domnii, asortând cravata
Și doamnele, când își aleg parfumul.
Îl poartă snobii, dându-și gurii drumul.
Este mai folosit la viețuit ca apa.

Înjurătură când faci complimente;
Porniri de țoapă la vreun vernisaj;
Gesturi, sau râsul, în biserică stridente;
Potecă printre stele cu ...pavaj.

Așa e kitsch-ul: păcăleală vie.
Ai vrea să pari, ai vrea să fie.
Nu ști-n ce fel și-atunci,… poate nu știe,
Înlocuiești fără-a avea habar.



23 mai 1996