când eram soldat îmi serveam patria
duceam întotdeauna lădița comandantului
eram nedespărțiți cum sunt doi îndrăgostiți
soldat barb striga soarele dimineța
ordonați să trăiți ia lădița am înțeles
la datorie fuga marș

mă împiedicam în bocanci se cabrau
ca doi cai numai piele și oase peste obstacole
sîngele îmi curgea în cadență prin vene
la comanda majurului

lădița comandantului era un cufăr mic
cu accesorii pentru instrucția tragerii
dar eu trăgeam nădejde să fiu avansat fruntaș
la apelul bocancilor și aș fi inchis cu drag
AMR-ul rămas adică zilele de oaste
pășeam țanțoș în coada plutonului
îmi spuneau tabacheră eram cel mai mic
dar țineam lădița de parcă era drapelul de luptă

cânta în mine băiatul de nouăsprezece ani

"vizavi de mine este un doi trei
o grădiniță cu flori
iar acolo-i o fetiță
ce-o zăresc adeseori"

mă sărutau pe rând toate femeile
din blocul socialist
chiar toamna se cuibărise în lădiță
și se deșira ca un ghem de in
de-a lungul câmpurilor cu porumb
pe sub gardurile poligonului
încâlcea fiecare soldat în sârmă ghimpată
până ce capitulam aruncam armele geco
pentru instrucție ne tolăneam cu burta la soare

de ce chiulești soldat striga toamna în mine
să trăiți am luat poziție de tragere
așteptăm inamicul
ațipeam cu capul pe lădița din lemn
de la un timp mirosea în somn a lămâiță
fata cu ochi de chilimbar îmi închidea pleoapele
mă acoperea cu un șal de mătase
toamna trecea pe vârfuri în papuci de mătase
noaptea foșnea ca un șal flutura
prin mine departe departe
pe sub prunii din ogradă
trecea granița în civilie