fericirea e atunci când te obișnuiești
cu singurătatea când râsetele
copiilor din jurul blocului te fac
să te simți cel mai singur om de pe pământ

fericirea e un fel de singurătate
decojită până la sâmbure un ceva
bolborosind a amețeală

când poveștile din copilărie s-au
făcut ghem și le ascunzi în sertarul cu scule
când tai insomniile cu fruntea
când aburii groazei se lipesc pe tavan
când bagi capul sub pernă
când transpiri și ai friguri
când nevroza se rostogolește prin tine
când dimineața e doar preludiul altei nopți
atunci când fericirea dospește te dai jos
din pat ieși pe balcon
vântul se joacă prin frunze
pomii sunt niște jucării stricate
și râzi
pentru că fericirea e atunci când
râzi