Ce face profetul
când Cuvântul nu-l mai bagă în seamă ?
Ce-i mai rămâne de făcut,
de-acum înainte,
acestui șomer al Cuvântului ?
Căci el nu există
decât ca difuzor,
el nu există
decât în prezența Cuvântului,
el nu există
decât în clipa în care, prin el,
se rostește !
Va avea oare onestitatea și puterea
să tacă ?
Sau, poate, dedulcit la rostire,
începe, cu timpul, să pună de la el,
să creeze – cum s-ar spune –
pentru a da un sens
acestei absențe ?
Rezolvarea problemei –
care ține atât de natura inspirației
cât și de autonomia esteticului –
revine publicului
care, datorită rolului său participativ,
știe exact când să intervină
cu pietre…



("Și totuși, rodim" - 2007)