Ferice de acel stejar
Ce pică mândru pe la noi
Și-ajunge-n viața de apoi,
Ales cu har de Ãl divin,
Până în gât sătul de vin
În cercuri, doage de butoi,

Și cât de binecuvântat
E dudu’ fără vină, care,
Sub lame de securi, topoare,
Balerci renaște, fasonat,
Ca el, rachiului curat
Să-i dea arome și culoare…

Dar eu aș vrea, de când mă știu,
Un tei să fiu, că de-oi cădea
Răpus tot de-un topor sadea,
S-ajung apoi…că-i cu rachiu
Sau vin alb, negru, ghiurghiuliu…
Vr’unui butoi baban, canea ;

De-aceea, cât de blestemat
A fost și e de-atât popor,
Ca bun creștin, consumator
Cinstit, declar că am iertat
Orice copac ce-a acceptat
Să fie…coadă de topor.

Valeriu Cercel