Rămas-am poate al umbrelor sălaș,
Vânat fără-ncetare de regrete,
Trudind mereu spre a găsi noi pete
În soare roșu, căzând pieziș, trufaș

Atât pe prieten cât și pe rău vrăjmaș
În stările sub semnul rar, de sete.
Cu roua îndurării să mă-mbete
Chema-voi toți dușmanii în oraș

Să năruie la ziduri în cetate
Ca apologul formei neuitate,
Chirurg estet, cu orbul bisturiu,
Ce taie-ncet în cărnuri moi, candriu,
Gândind la mult prea multele-i păcate
Transmise legănat din tată-n fiu.