Calendaristic, ultim ceas de vară
Tristețe poartă, toamna râde-n ploaie
Eu lupt cu mine singur în odaie
Mă fac în fața firii de ocară.

Căci mult gemut-am dup-aceste straie
Dar sufletul durere-n sine-mi cară
Și gândurile-n vipii îmi urcară,
În zile cu lumina lor bălaie.

Tot strigi un timp măseaua că te doare
Da'n lipsa ei devii nefericit
Și-o pui în rândul tainic de odoare.

Și ești cu viitorul mai zgârcit
Și plângi mereu o vreme care moare
Căci ești mai vârstnic și tot mai zbârcit.