Acolo-n Transilvania, în satul meu,
Voi fi purtat de alții într-o seară,
Și așezat pe deal în țintirim,
Adăugat la neamul de sub țară.

Să-mi facă petrecanie ca la țărani,
Și un bătrân mă spele la fântână,
Mă-nfășure în pânză de cânepă de-o fi,
Și o făclie-n mână mi se pună.

Apoi, m-așeze-ntr-un sălaș curat,
Și preotul din sat mă prohodească,
Și să se roage toți, cât vor putea,
Ca țărna-n pacea ei să mă primescă.

Un prapor alb să fie, al Mirelui frumos,
La casa maicii, spânzurat de poartă,
Și un colac și un ulcior cu grâu,
Și un ștergar i-atârne într-o toartă.

Mă pună-n dricul carului cu fân,
Și înjugați doi bivoli din poiată,
Un om de treabă meargă-n fruntea lor,
Și satul meu, cu-ncetul, să-l străbată.

Cădelnița oprească la fiece răscruci,
Ca din scripturi părintele să spună,
Astfel, iubiții mei, din vămi în vămi,
Vom trece-așa, cu bivolii-mpreună.

Copiii din clopotniță, acolo sus,
Să privegheze cum învie satul,
Și clopotarul pleacă dintre noi
Pe clopotul cel mare, la-mpăratul.