Pe dealuri ești lăsată să priveghezi în an
Purpura din adânc să nu se piardă,
Când se deșteaptă rănile-n adânc
Și ceru-ncepe sângerând să ardă.

Două văpăi te macină la rând,
Cum spânzuri tânăra de stâncă,
Te mușcă osemintele pe dedesubt
Și lacrimile capul ți-l mănâncă.

De-aceea stai ca vulturul pe ou,
Cu ghearele înfipte în coroană,
Când vânturile intră în stejari,
Unghiile să pătrundă-n rană.

Și ochiul strâmb în capul solitar,
Ferăstruiască fulgerul fierbinte,
Până ce oul sub aripe copt,
Deșteaptă pui de vultur din morminte.

Când se străvede focul în pământ
Și steaua spânzură în noapte,
Foc ruginiu rănind la subțiori,
Atunci în viață cerurile-s coapte.

Și se cuvine-n taină să ieșim
Cu crăngi pe deal și cu harpoane,
Să tragem sângele în rană închegat,
Să-l frământăm în pâini și în icoane.