Ezitări, drumuri cu temeri
albesc tâmplele cu ninsori.
Durerea, o piatră cazută pe suflet,
păstrează în miezul obiectelor
răcoarea întomnată a nopților
înșelător praf pe simțuri.

Te-ncurci în impulsuri ostile
cu femei rătăcite prin dragoste,
ademenite de invazii în orașele mari
unde destinele se strivesc sub caldarâm
cum respiri aerul curat al pădurii.

Singur la praguri de nesomn
spulber îndoiala, limpezesc gândul
împotmolit în deghizările minciunii.

Cuvintele mele se vor întoarce la voi
și vă voi șficui cu poeme de vânt,
scrise pe albul dorinței
sculptându-vă-n argintul zăpezii
îngeri cu aripi căzute.