Nimic
nu pare mai pur
decît acel gînd
care negînd
devine
unde absența
îi este cuprins


dar oare
ce-ar mai putea ființa
în acel loc/ne-loc
mocnind de vîlve?

vîlve
ce nu-nsoțesc
decît sfărîmatele închipuiri
ce poartă - fiecare din ele
întregul oglindirii
asemeni


de acolo
încep visele
ce n-au capăt
niciunde

ne lasă pe noi
să le fim capătul

spre a afla - astfel
de ce sărbătorile
nu ne mai sînt
aceleași

ce altceva
ne vor deveni dorințele
cînd acelui gînd
(anume negînd)
îi vor fi
cuprins?