agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7979 .



Extazul
poezie [ ]
din ant. Sunete fundamentale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [John_Donne ]

2010-09-03  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Acolo unde, ca o pernă-n pat,
Poiana se umfla pentru-a susține
Al purei violete cap plecat,
Unul comoară celuilalt, cu tine
Eram întins. Unite-ntr-un balsam
Curgând din ele, mâinile în pace
Și ochii, împreună, ni-i lăsam
Pe-un fir unic pe care fusu-l toarce,
Acest altoi de mâini era, acum,
Singurul mod al nostru de-a fi una,
Iar chipurile-n ochi, născând ca-n fum,
Unicul mod de a procrea într-una.
Cum Soarta, între două mari oștiri,
Întârzie nesigura izbândă,
(Ieșind din trupuri, pentru convorbiri)
Stăteau a noastre suflete la pândă.
Și-n timp ce ele discutau, noi doi
Zăceam ca niște statui pe morminte;
O zi am stat așa, iar între noi
N-au fluturat, cât a fost zi, cuvinte.
Iar dacă cineva, deprins de-Amor
A sufletelor limbă a-nțelege,
Și, transformat de de dragoste-n ușor,
Pur spirit, ar fi dat pe-acolo-a trece,
(Chiar neștiind ce suflet a vorbit,
Căci ele-n gând și grai la fel arată)
Mai împlinit în sine-ar fi pornit
Și mult mai pur decât a fost vreodată.
Acest extaz (ziceam) ne-a arătat
Tot ce iubim, ne-a scos din neștiință;
Vedeam că sexul nu era chemat,
Vedeam că n-am văzut ce ia ființă:
Ci, precum știm de-un singur suflet că
I-amestec de puteri ascunse nouă,
Iubirea sufletele-amestecă,
Din două face unul, dar sunt două.
Mutați o violetă-n alt pământ:
Culoare, forță, talie (ah, câte
Boleau, până acum, sărace-n vânt)
Țâșnesc și se-nmulțesc, mai hotărâte.
Când dragostea însuflețește-așa
Un suflet cu-altul, sufletul cel mare,
Născut din ele, va împlătoșa
Cusururile vechi din fiecare.
Noi deci, un suflet nou acum fiind,
Știm ce suntem și știm ce ne compune,
Căci elementele ce-n noi se prind
Sunt suflete, și nu au stricăciune.
Dar vai! de ce uitarăm amândoi
De trupurile noastre, în tăcere?
Sunt ale noastre, chiar de nu sunt noi;
Noi suntem duhuri, ele ne sunt sfere.
Datornici le suntem, căci ele-ntâi
Nouă pe noi ne-au deșteptat, ca straje;
Ne-au dat puteri și simțuri - căpătâi;
Nu drojdie ne sunt, ci aliaje.
Numai lăsându-și urma-n aer blând
Ne țese Cerul soartă și răsuflet:
Așa și sufletul, numai trecând
Pe calea trupului, se varsă-n suflet.
Cum sângele-ar vrea spirite să dea
Asemeni sufletelor de curate,
Căci nodul omenesc, a se-nnoda,
Numai cu-atare degete se poate,
Așa un suflet pur de-ndrăgostiți
Coboară la pasiuni, la calde danțuri,
De simțurile lor înlănțuiți.
Altfel, un mare Prinț rămâne-n lanțuri.
Deci, înapoi la trupuri, biet norod,
Numai așa de dragoste ai parte.
Taina iubirii-n suflete dă rod,
Dar totuși trupu-i poartă marea carte.
Dacă-un iubit, ca noi, va asculta
Acest cuvânt al unuia, sub astre,
Să fie-atent: abia ne vom schimba,
Când vom ajunge-n trupurile noastre.


(traducere de Ștefan Aug. Doinaș)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!