agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-03 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Acolo unde, ca o pernă-n pat,
Poiana se umfla pentru-a susține Al purei violete cap plecat, Unul comoară celuilalt, cu tine Eram întins. Unite-ntr-un balsam Curgând din ele, mâinile în pace Și ochii, împreună, ni-i lăsam Pe-un fir unic pe care fusu-l toarce, Acest altoi de mâini era, acum, Singurul mod al nostru de-a fi una, Iar chipurile-n ochi, născând ca-n fum, Unicul mod de a procrea într-una. Cum Soarta, între două mari oștiri, Întârzie nesigura izbândă, (Ieșind din trupuri, pentru convorbiri) Stăteau a noastre suflete la pândă. Și-n timp ce ele discutau, noi doi Zăceam ca niște statui pe morminte; O zi am stat așa, iar între noi N-au fluturat, cât a fost zi, cuvinte. Iar dacă cineva, deprins de-Amor A sufletelor limbă a-nțelege, Și, transformat de de dragoste-n ușor, Pur spirit, ar fi dat pe-acolo-a trece, (Chiar neștiind ce suflet a vorbit, Căci ele-n gând și grai la fel arată) Mai împlinit în sine-ar fi pornit Și mult mai pur decât a fost vreodată. Acest extaz (ziceam) ne-a arătat Tot ce iubim, ne-a scos din neștiință; Vedeam că sexul nu era chemat, Vedeam că n-am văzut ce ia ființă: Ci, precum știm de-un singur suflet că I-amestec de puteri ascunse nouă, Iubirea sufletele-amestecă, Din două face unul, dar sunt două. Mutați o violetă-n alt pământ: Culoare, forță, talie (ah, câte Boleau, până acum, sărace-n vânt) Țâșnesc și se-nmulțesc, mai hotărâte. Când dragostea însuflețește-așa Un suflet cu-altul, sufletul cel mare, Născut din ele, va împlătoșa Cusururile vechi din fiecare. Noi deci, un suflet nou acum fiind, Știm ce suntem și știm ce ne compune, Căci elementele ce-n noi se prind Sunt suflete, și nu au stricăciune. Dar vai! de ce uitarăm amândoi De trupurile noastre, în tăcere? Sunt ale noastre, chiar de nu sunt noi; Noi suntem duhuri, ele ne sunt sfere. Datornici le suntem, căci ele-ntâi Nouă pe noi ne-au deșteptat, ca straje; Ne-au dat puteri și simțuri - căpătâi; Nu drojdie ne sunt, ci aliaje. Numai lăsându-și urma-n aer blând Ne țese Cerul soartă și răsuflet: Așa și sufletul, numai trecând Pe calea trupului, se varsă-n suflet. Cum sângele-ar vrea spirite să dea Asemeni sufletelor de curate, Căci nodul omenesc, a se-nnoda, Numai cu-atare degete se poate, Așa un suflet pur de-ndrăgostiți Coboară la pasiuni, la calde danțuri, De simțurile lor înlănțuiți. Altfel, un mare Prinț rămâne-n lanțuri. Deci, înapoi la trupuri, biet norod, Numai așa de dragoste ai parte. Taina iubirii-n suflete dă rod, Dar totuși trupu-i poartă marea carte. Dacă-un iubit, ca noi, va asculta Acest cuvânt al unuia, sub astre, Să fie-atent: abia ne vom schimba, Când vom ajunge-n trupurile noastre. (traducere de Ștefan Aug. Doinaș)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate