ceața cerului sau doar tristețea mea
în această dimineață inutilă
când rândunelele zboară haotic
peste o iarbă îndelung somnoroasă

același sunt ce contează cuvântul
cu care spun că mi-e jalea la fel
că cenușie precum iarba și cerul
mă-năbușe lent bătrânețea
ce contează amarul cu care înjur
că vine toamna ca o grabă
înspre moarte
și nicăieri nicăieri pentru mine
nu s-o găsi vreo dragoste coaptă
vreun vis

același sunt
din seninul privirii
mulți nu-nțeleg decât poftă și jar
dar vine toamna ceața ei tulbure
îmi va răpi și-acest ultim surâs
această sete de destăinuire

trec rândunelele ca niște gloanțe
prin pieptul meu ciuruit ca un zid