când ridic pleoapele se închide

dungi cenușii amenință cerul lui Manet
probează ziua asta ca pe o rochie

soarele se sufocă
sărută-l pînă îi va sări luna din gât
nu te mai întreba cine în gândul cui este
adună doar tăcerea între palme!

mișc pereții
apa picură din grindă
suntem rădăcini înecate de aer
fructe în pământ

întunericul - avorton al luminii
ține visul întins ca o plasă