Ne pasc, iubito, caii albi făptura
Pierduți în erezii, nici nu ne pasă
Că inorogul diamante lasă
Pe deget nost' să logodim montura.

Dansând pe sârmă, însă fără plasă
ÃŽn iaduri mici suntem redat captura
Ne mai silește câteodată gura
Să povestim nimicuri de pe-acasă.

Căci duși eram într-o eternă vale
Ce-i zice-a Plângerii, de nu mă-nșel.
N-aveam cotidiane drept rivale

În care tot te spurcă un mișel
Și cartea vieții noastre în aval e,
O sfântă liturghie catre El.