va trece prin noi o ploaie mov spunea
și buzele sale deveneau mov ca și ploaia
atunci mă întindeam din nou peste degete
ca o claviatură de pian ce își compune propria partitură
ascultam uimită cât de ușor se poate frânge un acord
în care timpi ciobiți își crestează indiferentul zbor
dar ploaia mov nu lasă urme spuneam
și ochii mei deveneau mov ca și ploaia
atunci ieșea zgribulit din colțul acela de inimă
sărutul devenea și rană și adăpost
trupurile plonjau în triumfătoare ceruri mov
crescute din ploaia mov
ce nu se sfârșea
niciodată