n-am mai putut ieși din palatul viselor
clopotul unui tunet ce anunța învierea universală
mă urmărea precum tovărășia legionarilor de cafenea
prea devreme adormiți în brațele mele
treziți comunard în vreme de ciumă și revoluție de nababi
al căror ochi de bou alunga toamna cu grație
după o bătaie soră cu moartea comunistă
din gene îndelung cultivate de mâna vinovată
a unui maestru nici mort nici viu
în timpul serviciului funerar
al unei vieți cuprinse de friguri existențiale
aninând frunze verzi în copaci
pentru ca vara să fie doar pentru dictatori
de ziua crucii ne-au poruncit
să ne săpăm groapa sub forma ecuatorului
pentru toți cei crucificați din infernul roșu
pentru toți purtătorii de svastică
în care ne-au băgat mai mult vii decât morți
în frunte cu o rafală de gloanțe pentru Iisus Nazarineanul
în noaptea ce se lăsa cu har peste har
o lebădă neagră ceața neagră pene de metal albe
am albeața din ochii vitelor de povară
înhămate la catedrala viilor abia puse pe rod
de hamlet prințul nebun ce a început să are
ținându-se de noaptea dintre coarnele duhului
ce i-a spus tatălui că n-a murit
ci stă de vorbă cu napoleon despre război și pace
veghind somnul celor vinovați de răzbunarea divină
aranjând ca într-un puzzle bucățele
din lemnul de sânge al crucii
sferă pentru îngeri și oase.