agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-14 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Întindem mâinile după fata cu ochii de strugure,
Trebuia să vină. Freamătul perdelei îmi dăduse de veste, și întindeam mâinile. Ceasul din turn bătuse al treilea sfert - trebuia să vină, altminteri de ce s-ar fi agitat perdeaua, de ce s-ar fi agitat mâinile mele... Aceasta se întâmplase alaltăieri, dar timpul nu mai era de mult ireversibil, și zilnic ceasul din turn bătea liniștit al treilea sfert, și vântul înfiora perdeaua într-un fel anumit, pe care numai eu continuam să-l înțeleg cu ajutorul mâinilor întinse. Și numai eu continuam s-o iubesc naiv și cast, în treimea superioară... Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea. Și, cu toate că anotimpul era decolorat și suav, mi-aș fi suit frecvența pulsului până la o mie de bătăi pe minut, având grijă mereu să mă opresc și să bat al treilea sfert cu puțin înainte de al patrulea. Nu era însă destulă liniște pentru strigătul pe care ar fi trebuit să i-l trimit în întâmpinare. Și ea, sărmana, rătăcea desigur prin tufișul des de îndoieli de care eram împresurat. Ah, era în toate o așteptare acută, ultimativă - și ușa dulapului se deschisese singură, fără zgomot, ca o filă de calendar, și orice cocoș onest ar fi putut să-mi cânte în prag de bunăvoie fără să mă mire câtuși de puțin... Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea. Și ceasul din turn bătea liniștit al treilea sfert, și-mi rămânea această bătaie a ceasului, ca o bucurie în sine, obișnuită, care trăia ca o umbră postumă a unei ființe dragi, dispărută de mult. Îmi rămânea această bătaie a ceasului care făcea din mine un reflex pur, un fel de "câinele lui Pavlov", deși mă-mpotriveam din răsputeri, cu viclenie, sfredelitoarei senzații că ușa s-a deschis undeva, în spatele meu (nefiind nici o ușă acolo!) și refuzam să mă uit, și-mi spuneam "pas-parol", așteptând palma ei răcoroasă pe frunte... Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea, și freamătul perdelei trecea încet în sufletul meu, brobonindu-l de valuri ușoare. De ce nu vine? mă-ntrebam nedumerit, numai pentru că nu există? numai pentru că inima mea nu mai știe să-noate în oceanul iubirii? "De ce nu vii? intonam stupid, când (până și) castanii înfloresc?"... Și numai eu continuam s-o aștept, Și numai eu continuam s-o iubesc, inefabil și magic, pe când ceasul din turn bătea din nou, liniștit, al treilea sfert, cu puțin înainte de al patrulea. Și fata cu ochii de strugure nu mai venea, n-a mai venit și poate nu va mai veni...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate