Se întâmplă să încheiem un capitol de viață, urmărindu-ne după aceea, tot ce se leagă întâmplător de el...
-----------------------------------------------

E frumoasă și chiar mă iubește,
Se-nclină supusă dorințelor mele
Dar cu nimic, ea nu te depășește
Căci port, din dragostea cu tine, mulțime de "sechele".

Îmi este milă de strădania ei;
Lipsindu-i orice fel de nebunii
Nu zburdă, nici nu dansează pe alei,
Nici nu mă știe, cum numai tu mă știi.

De prânz, gust nedefinit are mâncarea;
Vorbim rar, zâmbim de complezență,
La "sărut mâna pentru masă" evit continuarea
Și-s mai sătul, imaginând a ta prezență.

În pat, așternuturile-s ca pentru fachir
Iar nopțile sunt seci, poveri de suflet;
Cu ochii-n tavan te chem -în vag delir-
Tresărind la gândul că mi-ai trimis un zâmbet.

Mă concentrez, transferând nudul tău peste al ei,
Dar șoapta mi-e străină și renunț
Inventând disconfortul produs de cârcei...
Nu pot, și n-are rost să te denunț.

Sunt lipsit de stârniri și insistențe
Așa cum numai pentru tine le simțeam
Și vai! Câte contrarii și câte diferențe
Îmi trec prin fața ochilor încremeniți pe geam.

Ea are mâini, n-are mânuțe...
Nu regăsesc pierdutele repere
Decât în cântecul unei "mândruțe"
Cu degetele la picioare "gogoșele".


"El" e cu tine... Cu mine, "ea"...
Sperând cumva să-nlocuim
Un "ieri" rămas povară grea
Noi,... tot ne mai iubim.