existență
din scorbura sa
mă cheamă păianjenul
întind mâinile
intru
umbra
mi-e zvârlită afară


ego
atârnată de clipă
mă fluier
îmi răspund
când dintr-o mierlă
când dintr-o bufniță


alteritate
inimii mele
îi cresc degete
caută oameni
se aruncă în ei
ca într-o suliță


cunoaștere
am vrut să știu
și-am înlemnit
de frică
acum pot ciopli fără grabă
o cruce


lumină
s-a lăsat frigul
aprinde-mă candelă
și dă mai încet
zăpezile astea


simptom
de la o vreme
sângerez litere

unde mi-e pământul din carne?


așteptare
moartea
se îmbracă încet
cu mâinile mele

mai e un nasture
de încheiat