nu știu cine stă la etajul trei
în blocul turn
cu ferestre de zâmbet
promițătoare
de fapt în toate blocurile nu știu cine stă
odată știam o fată într-o garsonieră
una ca un fluture
cu aripi arse de singurătate
dar a trecut timpul
și bucuria de-a o ști acolo
mereu așteptându-mă
n-o mai pot întâlni

prea mulți oameni prea multe case
blocuri decolorate străzi
locuri străbătute de ceilalți
al căror chin nu ne interesează

ne-ar fi mai ușoare viețile morțile
dacă unul pe altul ne-am ști
cum se știu spinii de mărăcine
când de frig sau de arșiță
în brațe se iau și se strâng

ne-ar fi mai ușoare viețile morțile
dacă unul pe altul ne-am putea mântui