o nouă ploaie
măruntă și deasă
a înmuiat toată noaptea obrazul țărânii
o auzeam și frică-mi era
că n-o să tacă precum un greiere mort

căci somnul meu umed
adăpostit sub grele așternuturi
atunci când plouă-ntr-un fel nesfârșit
se zvârcolește de-ntrece scobarul
căzut dintre palmele unui copil

căci somnul meu umed
se sfarmă-ntre streșini
și-l spulberă-n bezne singurătatea

frică-mi era
că-n pieptul cărunt
o să-nverzească iarăși amarul
precum pe dealuri o iarbă-n delir
într-un septembrie negru