din mansarde, la ferestre
îți scriu dragă Maestre

ți-ai înecat cuvântul
în sângele ochilor noștri
cei care îți rănesc mormântul
stau și se uită ca proștii
la sunete la silabe,
au încheieturile sufletelor slabe,
dar noi, noi te iubim
ne-ai învățat în cuvânt magic să fim
despuiat de orice constrângeri
și dulce
și trecut prin plângeri
cuvintele tale dulci
le-am strâns într-un cuib la inimă
să facă pui de când ai hotărât
de lume să te culci

în curând la tine vin,
eu sunt bine și divin