Chiț, un șoarec de cămară,
Cum umbla pe-o policioară,
A găsit o carte mică
Și-i nehotărât Chițică.

"S-o ronțăi, s-o răsfoiesc?...
Trebuie să mă gândesc.
Nu aș vrea să mă pripesc
Mi-ar place să o citesc."

O deschide, și ce vede?
Litere mărunte, negre.
Pune cartea-n chip și fel,
Nu poate citi Chițel!

Pisicuța stă și toarce
Îl vede și n-are pace!
Chițel, zău! a uluit-o:
"Cum de nu a ronțăit-o?!"

Se ridică într-un cot.
"Poate am vreun ochi miop..."
-Te-ai apucat de lectură,
Renunți la o-mbucătură?

-Uff! aș studia și eu
Fără școală-mi este greu!
Aș vrea să fiu cel mai tare
Din neamul de rozătoare!

-Hai, că râd să cad pe spate!
Cunoști literele toate?
-De unde? Doar pe "a" mic
În rest, nu-nțeleg nimic!

Pisicuță, draga mea,
Nu cunoști pe cineva,
Cu mult har la explicat?
Vreau să mă pun pe-nvățat!

Te-ajut eu, cu drag, Chițele,
Pentr-un sac de jumărele.
Iar de-atunci, pe Chiț, cu-ncetul,
L-a-nvățat tot alfabetul.

11.01.2010 Aurora Luchian Vaslui