Ziua nu-mi plac femeile-nțolite
cu metri de pânzeturi peste șale,
și-atunci le spun, așa, pe ocolite:
- Să-ți ias-aș vrea deșertăciunea-n cale
și să-ți șoptească vorbe cu descântec;
trecute vieți de doamne și domnițe,
prin fața ta, să se despoaie-n cântec,
urzeala să se scurgă printre ițe,
iar trupul tău-n război să se prefacă,
cu mine, canonind peste bumbacuri.
Eu vreau ca-n fața mea să se desfacă
- așa cum se prelinge unda-n lacuri,
când piatra le străpunge inocența -
orice veșmânt și să uităm decența!