În această noapte un lătrat de câine
e singura lumină care îmi ține
mâinile pe masă și lacrima-n poteci uitate.


O, și un frig de echinocțiu, călător
pe pumnul meu, supus de lucruri,
de mângâieri, de rugă, un frig de echinocțiu
se așează-n pat ca o femeie
în care nu am putut stârni o mare,
o aripă de albatros...

E noapte iar !
Și iar îmi trec prin minte
scrieri vechi și vechi morminte,
iar mă trage-n arca închipuirii
legea mea de om fără de țărmuri,
ci doar cu o colină împodobită
în razele sublimelor lăcuste.


Un lătrat de câine e singura lumină
și de pâlpâirea ei doar
doar visul meu își face vină.

Și stau cu mâinile de vorbă,
mă cert cu bezna lor augustă…




Scris în 1985, publicat in 2007,
în volumul "Priveliștile scribului",
Ed. Tiparg