Am scris printre iubiri și uri, cel mai mult despre oameni.
din când în când,
în oglinda unei conjuncturi privește realitatea
să vadă cât este de frumoasă pentru întâlnirea cu noi.


eu sunt o jertfă, de acord,
dar voi cunoașteți legea în care-ați judecat?
știu că mulțimile nu au memorie,
ele trăiesc pentru prezent și mor o dată cu acesta.
și doar individul, adică tu, parcurge un fragment de timp
a cărui reprezentare exactă are obligatoriu nevoie
de o referință.
nădejdea este fructul pomilor luminii,
speranța – coaja lui.


de multe ori mă satur să fiu turnesolul
celor nepăsători din disperare, celor absenți din dezgust
și celor detașați din lene.


știu că trebuie să-mi iau ochii de la mine
și să-i privesc numai pe ei, apoi înainte și iarăși pe ei,
cei pe care îi simt ca fiind proprietatea identității mele.