(Cine îmi face un semn

de sub orizontul de lemn?)

Singurătatea, singurătatea

și-a aflat în mine cetatea.

Ce vierme-i acesta durerea

de-mi scurmă,

inima, fierea

după vreo urmă?

(Cine mă cheamă, mă cheamă

de sub orizont de alamă?)

Voi fi tăcut, mai tăcut

decât la tainicu-mi început,

deși pumnalul cel fioros

mi se zvârcolește în carne spre os.

(Cine mă strigă, mă strigă

de sub orizont de ferigă?)

Tu semn, chemare, strigare,

îmi faceți singurătatea mai mare

cum stau în cleștele nopții

de vorbă cu morții, cu morții.