Cică un țăran odată,
A pus ca și altă dată,
În pământ mici sămâncioare
De ridiche, roșioare.
Dup-o vreme a trecut
Să vadă dacă-au crescut,
Și ce vede, ce nu vede,
Privirea în ea își pierde!
O ridiche uriașă,
Roșie, tare frumoasă!
A privit-o și-a gândit:
"O voi vinde, negreșit,
Să mai fac un bănișor
Să ne fie mai ușor;
Căci cu bani în buzunare,
Zilele sunt mai ușoare."
Se-apucă moșu' s-o tragă,
Parcă e lipsit de vlagă!
S-a căznit, căzu pe spate,
Zici că e în ciment, frate!
Strigă moșu' sec, la babă.
Poticnindu-se aleargă,
Apucă strâns de mustăți,
Trag zdravăn, ca-n alte dăți.
Ridichea nu vrea să iasă:
-Uite ce mare căpoasă!
Spune tot legând broboada,
Ofticată toată baba!
Au tot tras ei cu temei,
Dar era cât un bordei!
Au chemat și pe nepoată,
Harnică, veni îndată!
În zadar s-au străduit,
Căci ridichea n-a ieșit!
Muncă grea și fără spor.
Îns-au cerut ajutor,
La cățel. Acesta iute,
A sărit pe întrecute,
Și au tras de-au obosit,
Ridichea nu s-a clintit!
Nu a vrut urieșica.
Dar strigară și pisica,
Luă cățelul de coadă,
Fără râcă, fără sfadă,
Au tras toți de s-au spetit,
Însă tot nu a ieșit!
Doar puțin. Mare scofală,
O vroiau toată afară!
Hop, veni și șoricelul,
Vrea s-ajute voinicelul!
Și așa trăgând toți șase,
Reușiră și o scoase:
O ridiche uriașă,
Însă tare buclucașă!
Dacă ei nu se uneau,
Nici acum nu o scoteau.
Zicala se potrivește:
"Unde-s mulți putere crește!"

10.09.2009 Aurora Luchian Vaslui