Cules de vie la Cotnari

Cules de vie la Cotnari!
Se-avântă moldoveni – o mie,
Să strângă - grasă, razachie-
Ciorchinii grei cu boabe mari,

Pe spalier, araci (sau pari);
E-o forfotă, e-o veselie...
Cules de vie la Cotnari-
Se-avântă moldoveni – o mie.

Doar colo-n deal, pe sub arțari,
Poetul, prins de abulie,
Mai dă pe gât o butelie,
Spunându-și: strugurii-s amari...

Cules de vie la Cotnari.


E toamnă iarăși...

E toamnă iarăși. Vechile podgorii
Aruncă-n jur miros de tămâioasă;
Frâncușa fină, onctuoasa grasă,
Așteaptă pe araci culegătorii.

Cotnariul fierbe. Vin de pe acasă,
Þinând de mână fetele, feciorii...
Cântând, râzând, de cum se-arată zorii,
Atacă vii, terasă cu terasă.

În umbra unui nuc, întins pe iarbă,
Poetul numai, nebăgat în seamă,
Privește hulpav, pregătit să soarbă,
Nebun după culoarea-i de aramă,
Abia ținând în frâu dorința oarbă,
Fierbinte, gata de cules... o POAMÃ.


În jur e iarăși toamnă...


În jur e iarăși toamnă și-i brună frunza-n vie,
Miroase părul dragei din nou a tămâioasă;
Mai au licori divine butoaiele - de grasă,
Dar strugurii îndeamnă mai mult la poezie.

Miroase părul dragei din nou a tămâioasă
Și vinul vechi din cramă mereu să-l beau mă-mbie,
Dar strugurii îndeamnă mai mult la poezie...
Îi adunăm cu grijă în coșuri, pe terasă.

Și vinul vechi din cramă mereu să-l beau mă-mbie,
Iubita mi se-arată de struguri pofticioasă,
Îi adunăm cu grijă în coșuri, pe terasă
Și pieptul ei tresaltă de-atâta frenezie.

Iubita mi se-arată de struguri pofticioasă,
Iar eu îi pun în brațe cam tot ce-mi place mie
Și pieptul ei tresaltă de-atâta frenezie....
Să terminăm cu via și-o iau la mine-acasă!