„Unul pe care merită să-l înjuri nu merită nici măcar să-l înjuri.”


Am hotărât să nu te mai înjur. Drept urmare,
nu mă strofoc să caut cuvinte cât mai supărătoare, care să aibă efectul urzicii asupra conștiinței tale,
iar tu, nu vei mai fi supus unei audiții nemuzicale plictisitoare, din copilărie fiind obișnuit
cu un așa vocabular.

E cazul să mă schimb,
să nu mai bag în seamă orice neajuns pe care o să mi-l provoci;
asta pentru că tu însuți mi-ai dat de înțeles
cât de mare îți este puterea printre cei mari
care mă pot asupri și condamna doar
pentru două vorbe lipsite de importanță.

Printr-o minune, veninul care plouă peste mine,
se va schimba în picături de rouă,
să pot împrospăta grădinile cu vise, zilnic.
Nectarul florilor să poată îndulci izvoarele defăimătoare
oriunde-ar fi pe tot cuprinsul lumii.

La ce ar fi bună o ploaie de injurii?
False tunete la care sfinții tot și-ar pune degetele-n urechi,
false fulgere prin care spiridușii ar fi într-un du-te - vino haotic.
Doar un trăsnet adevărat ar fi soluția.

Oriunde în lume aș fi, chiar sub tălpile celui mai înverșunat Cain,
strivit asemeni unui vierme,
cred că voi fi mai mulțumit decât cel care mă strivește,
doar pentru că am decis ca viața mea să fie altfel.

E temătoare doar de Creator ființa omului,
sau cel puțin așa ar trebui să fie. Dar,
nu de teamă nu te-njur, ci pentru că,
tu nici măcar atâta nu mai meriți.