dădea cu biciul
așa de tare că-mi plesnea pielea
râu hohotitor
pe buzele mușcate
ca nu cumva să țip
s-ar fi spart cerul
și-ar fi căzut peste tot satul
ca negura dinainte de
potop
de înjurături treceau prin mine
ca la înjunghiere
muream
nici nu mai știu a câta oară

căruța se urnea cu greu
cărând patimi
mă rugam în gând

pământul acela odihnește sub casă
liniștit
am vedenii

(8 oct. 2010)