privită pieziș,
încremenirea aceasta la mijloc de drum
are ceva
din siguranța dansatorului pe sârmă.

în timp, totul devine firesc.
faci dragoste, cânți, te străduiești să nu uiți
că există uitarea. adormi
în cele mai strâmte povești
cu un viespar
lipit de diafragmă.
afli că sunt lucruri despre care se tace
așa cum respiri,

că umerii tăi
pot face unghi drept
cu firul de plumb.

te clatini puțin
doar când celălalt vine spre inima ta
ca săgeata spre arc,
măsurând din priviri ce lung va fi zborul
de după


dar chiar și atunci…