te ascundeai
printre oglinzi
când treceau îngerii
și-n somnul meu de pretutindeni
dimineața era un gest
cu miros de cafea
în anotimpul tău
ziua udă era în geam
gravându-ți lacrima
în tomnatice catapetesme
și uneori
noaptea
mai cadea din cer
câte un oraș
pentru voiajul nostru de nuntă
îl alegeam cu indexul
învârtind cu ochii închiși
vechiul glob geografic
trepanat
și absorbitor
ca un vis exclus
însemnam întodeauna meridianul zero
în palma ta
cu un sărut pe linia vieții
îndeajuns
să sperăm
în iertarea atlantilor


te ascundeai
printre oglinzi
când treceau îngerii