În fond e-o tablă contorsionată,
Metal înșiruit în lonjeroane...
Pe scaun stai și e capitonată
Și-i plină de șuruburi și piroane.

Are și uși și geamuri, ca o casă
Îi treci de prag, are tavan, podea,
Are oglinzi, confort, e luminoasă...
În ea te poți culca, ca pe-o saltea.

Dar ne e visul fiecăruia din noi,
E mersul în deplină libertate...
Te scoate-n lume, e prezentă la nevoi;
E standardul de viață și de calitate.

Este-o comună, foarte șic, rasată,
Îți poate conferi o clasă, un statut...
Tot ea e ”aspiranta” veșnic adulată
Și locul preferat de-un prim sărut.

Ajungi să o iubești ca pe-o femeie,
Un ideal de-ascultătoare și docilă...
Poți s-o pornești când vrei de-i dai o cheie
Și-o schimbi dintr-o bătrână, cu copilă.

I-am dat puterea, ce-i nețărmurită;
Îți poartă trup născut, bolnav sau mort,
Ia ființe, mutilează, o tratezi rănită...
Este-o autohtonă sau produsă de import.

Facem cu toții pentru ea o pasiune,
Muncim ca s-o avem și ea muncește...
E simbolul de secol, de perfecțiune!
E sclava noastră și stăpân de sclav... mașina este!
25.06.2010