pasăre fosforescentă
în siguranță în spatele ferestrei
închise
sticla înghite întuneric și stele

nu pot să cred
am mers desculță prin foc
și după atâta timp
încă îmi lipsesc
sfâșierile noastre concave

a trebuit să mă descompun
ca să îmi amintesc întregul
a trebuit să ating
pământul unui zeu amerindian
ca să înțeleg frigul

am fost măiastra
când m-ai ridicat în brațe
până la capăt

din albastru
nu mă mai pot întoarce
decât prin viscol