A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franța pusă e pe sfadă,
Și ni-i dă pe toți grămadă,
Înapoi.

Nu e cușer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt țigani și balabuste,
Vin la Otopeni, țipând,
Și se-mping și sar râzând,
Și se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau, pe-ncăierare puși,
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și stau grămadă
Lângă uși.

Colo-n colț, acum răsare
Un țigan mai mărunțel,
Chinuindu-se să care
O sacoșă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei într-ânsa are,
Cinci brățări și-un portofel,
De la niște trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanț, cu-o cruce mare,
Care saltă în mișcare
Pe buric.

Trei țigănci cu burta mare
Și cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Și se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-oțărăște rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Și-l înjură francofon,
Fi’ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -„Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îți spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.

Și, degeaba ne-au dat banii
Că, mai șmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toți țiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-ați trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Și să vezi atunci ciordeală
La Paris”!