mi-e somn și tu ești departe,
prin rana deschisă curge tulbure viața,
televizorul pornit înghite ultimul jurnal
la miezul nopții, închid fluturii în insectare,
e frig și bezna-mi limpezește gândurile,
scuturând cearșaful de mirosul tău,
crima de-a ne iubi fugari în ploaie,
până putrezesc copacii
și zidurile se prăbușesc, ca și cum n-ar fi existat,
umbrele traversează camera,
le doare pustiul din ochii noștri,
ca niște saltimbanci rătăciți,
ne căutăm prin furtuni de nisip.