Þi-e frică?
Știu, și te înțeleg,
Dar de ce minți?
Și nu spui adevărul?
Și de-ai mințit,
Capul cin'ți-l taie?
De-ai recunoaște tu odat'!
Că ai mințit.
Nu vrei să recunoști,
Dar e păcat!
Știind că ai mințit.
Și tu spui: nu.
Acela ce să creadă?
Că a visat!
Sau că năluci el a văzut?
Nu știi!
O fi nebun, tu zici,
Și scapi ușor,
Nu recunoști,
Dar el, la el nu te gândești?
La cel mințit?
Să-l înțelegi,
Ce e cu el?
Nu-ți pasă!
Că ai mințit,
Și atunci, și acum,
Dar tu ce vrei?
Să minți mereu
Nu-i mult?
Prea multă lume tu smintești,
Ce să-nțeleg?
Nebuni cu toții vrem sa fim?
Că e ușor să minți,
Să-ți fie frică!
Măcar de Dumnezeu,
Dar nici de El nu-ți pasă!
O altă frică ai în tine,
Mă întreb, de unde vine?
Atunci,nu mai minți,
Și spune drept,
Căci tot o vorbă este,
Și-i mai frumoasă cred,
Chiar în poveste,
Și-acolo minți când spui,
A fost odată!
De unde știi?
Ai fost acolo tu să vezi?
Spune povestea dar,
Și spune-o adevărată,
Ca să te cred.
Și frica îți dispare,
Nu o mai ai,
De n-ai mințit,
Nici capul nu te doare.