viața este leagănul cerului
pământul
pumnul ridicat spre el

fluturii de noapte nu au ce căuta dincolo
fereastra refuză să-și deschidă brațele
ei nu văd seninul
simt doar focul
sunt legați cu sfori groase
de păcatele înnodate în vene

când lumina se scurge ca o perfuzie de fulgere
ca o cascadă
iar degetele vor atinge norii
atunci vei ști că te poartă pe brațe ca pe o mireasă
spre tăcerea apusului sprijinit de palmele împreunate a rugăciune

cuprinde cerul cu o singură îmbrățișare
iubind