Stau de vorbă ca doi frați,
Musca cu ochi bulbucați,
Și-un gândac roșu, plăpând,
Ce-l aud timid, zicând:
-De ce ai ochii umflați?
Doar întreb, că-s minunați!...
Nu te supăra pe mine,
Cumva, ca să vezi mai bine?
-Hmm! zâmbește-n colțul gurii,
O-nzestrare a naturii!
Însă mai am un secret
Și-i șopti ceva discret.
Gândăcelu-i uluit!
O privește năucit...
Să o creadă pe cuvânt?!
Musca-i cu "vorbele-n vânt"
Nu prea este serioasă
Și de fel e mincinoasă!
Să fie adevărat,
Ori urâta-a inventat?!
Trece-un câine, lent la pas,
Musca e plină de haz!
I se pune-n vârf de nas
Doar să-i facă în necaz!
Þine ochii fix pe el,
Cățelu' mirat la fel!
Ea îi depărtă mai tare
(Câinele-i căpos și mare!)
Îl privește înainte
Ochii îi ies din orbite;
Ca cepele s-au mărit!
Uite-așa s-a tot boldit,
Până ochii, mai să-i cadă!
Însă n-a plecat degrabă!
Stă să-l cicălească, zău!
Pe câinele nătărău.
Câinele n-a suportat:
S-a rotit, a scheunat,
A dat și cu laba-i mare,
Musca zbura, dar stupoare!
Se-așeza pe nas din nou
Necăjindu-l și mai rău!
Și asta, minute bune
De la-nnebunit pe câine!
Gândacul a-ncremenit:
"Doamne, nu e de glumit
Cu așa o idioată!...
Să nu mai scapi niciodată,
S-o gonești și iar să vină,
Mai bine plec în grădină!"
"Bâzzz!" aude, bizar, slab;
Ce s-a întâmplat e grav!
Musca răsturnată-n fire,
Își găsise lecuire,
Cu un moș care-o pândi,
Și pe câine îl plesni,
Peste bot și peste ea,
Și-amuțită acum, stătea,
Cu ochii mari ,bulbucați,
Înțepeniți și mirați;
Spre câine sau înspre soare...
-Gata-i cu secretul mare!
Bombănea gândacul trist:
S-arăți că ești un artist,
Pentru-o oră de-afirmare
Să chinui cu-nverșunare,
Fără bis, aplaudat,...
Doar să-ți scoți ochii din cap?!
.........................
Când îți dorești afirmare
Eu te rog să-ți amintești,
De această întâmplare,
Și poate mai chibzuiești!

1.10.2010 Aurora Luchian Vaslui