În știrile despre această lume,
mai mult previzibilă decât contemporană,
o mulțime de mâini se strâng din diverse motive,
impunând abonaților la realitate
convenții și reguli pe care eu deja nu le mai văd,
ci numai aștept.
oamenii lucioși nu-și mai poartă chipul,
își plimbă doar fața înaintea noastră –
doar îi vom recunoaște vreodată, la momentul oportun...


în seara aceasta, lumea umbrește altfel chipul meu,
pe nimeni nu văd în oglindă.
afară, un om singur trece și poate mai încolo îl va putea însoți Dumnezeu.


câtă singurătate în toate aceste mulțimi!


între lumină și noapte, nu timpul se măsoară,
e numai o impresie, ci omul.
nu voi putea schimba întreaga lume,
dar pe aceea din imediat-apropierea mea, cu siguranță, da!
cât timp vom fi pe pământ, va trebui să existe
și binele nostru. atât mi-a rămas. și, totuși, mă simt pregătit.
în rest, rătăcesc prin statul de drept...