nu vezi că nu mai pot să scriu
decât în duminica
celei mai curate singurătăți
despre toamnele mele
priveliști de moarte

nu vezi pe stradă
femei fade ca țigările fumate
cu oase subțiri
fără taină-n privire
prilej de uimire continuu

atunci mâinile mele
iau conturul și forma unei tristeți
cu tremurul și spaima
de-a scrie gesturi albe
despre ce va fi rămas
dintr-un măr
copt de iubire