Din poveste-aceste vorbe
Au fost scoase pentru noi
Să-nvățăm că fapta bună
Nu-i mereu un lucru bun.

De pe Insula cu Scorpii
Scorpionu-a fost luat,
Dus de valuri, pe tărâmuri
Unde broaște fac și cuib.

Se-adresă unei țestoase,
Să se-ndure, ca pe el,
Înapoi, pe insuliță,
Să-l transporte, contracost.

I-a promis mărgean de perle,
Înșirate pe-al lui țărm...
Valuri mari duceau pe plajă
Scoici ce lepădau averi.

- Pe-a ta Insulă te-oi trece.
Rău de tine, tare-mi pare
Că ai fost înstrăinat
De-ale tale rubedenii.

Jură-ntâi, acum, pe dată,
Că nu mă vei înțepa!
Și-a jurat... cu falsitate.
Să vedem ce s-a-ntâmplat!

A urcat pe carapace
Scorpionul. Bucuros,
C-o s-ajungă iar acasă,
Coada sus și-o flutura.

Tot vâslind prin apa rece,
Stropi săreau, necontrolați.
Carapacea-i udă toată,
Cum poți sta bine-ancorat?

Agățat, cam anevoie,
Cu coada spre gâtul broaștei,
Își zise că, înțepând-o,
S-ar grăbi, la mal să-l ducă.

Cum, doar asta-i e în fire,
A-nțepa în orice pradă,
Înțepă și-acum țestoasa...
Da’-l cuprinse remușcări.

.........................

- Am înțepenit, vecine!
Cinstit spune-mi, ce-ai făcut?
Și, simțind cum se afundă,
Scorpionul, nesimțitul,
Se scuză cu josnicie:
- Am știut că vom muri,
Da’... nu m-am putut abține.