să rezist acestei toamne nu pot
nebunia mea e acum o burniță pe chipuri
e urmă de fluture ce-ți face soarele să râdă
e un mănunchi de cireșe de mai
așternute ca un colind pe sânii tăi

să rezist acestei toamne nu pot
ah, îmi șoptește pământul despre păstorii
ce-au strâns ecouri în stână
ah, îmi șoptește piatra de trupurile noastre
nisipoase suflate prin deșerturi albe
ah, te privesc dintr-un legământ
ce-mi roagă moartea să-ți dăruiesc o nouă zi

dar să rezist acestei toamne nu pot
căci zile întregi plouă pe corpul tău
și inima-mi conjugă același verb
când frunzele supărate pe dumnezeu
îmi mumifică suferințele și trădările de catifea

să rezist acestei toamne nu pot
căci în ea mă lepăd de mine mă lepăd de tine
mă lepăd de tot ceea ce au zidit călugării
o vară întreagă sub cerul descoperit de curcubee
mă lepăd de memoria pe care o joc drept suflet
mă lepăd de cuvintele ce cu forța mă aruncă
în vârfurile copacilor
până la tine karma în loc să zbor eu mă târăsc
scriindu-ți cum într-o colivie de noiembrie
pasărea mea își zbate moartea
căci acestei toamne nu mai poate să-i reziste