Aripa diminetii imi saruta umerii goi
si candele-nmiresmate ma cuprind,
impreunandu-se in sufletu-mi temator.
Vad demoni ce ma-mbie
sa-ti tulbur somnul de cristal,
dar ar fi o prea mare impietate.

Esti nepatrunsul templu al lui Eros
ce-si poarta indecenta cu-o dulce inocenta
pe trupul marmoral.
O Afrodita neatinsa de falsele pudori,
cu chipul luminat de ochii inchisi a voluptate
si de purpuria catifea
a buzelor neinfrante.

E prea adanca taina sa-i caut dezlegare.
E prea adanc misterul. Si totusi ce aproape!
Esti inger sau esti demon cu chip de zeitate?
Mi-e teama de iubire? Mi-e teama de adevar?
Mi-e teama de lumeasca-ngemanare a trupurilor
ce se cauta avide si fierbinti?
Dac-ai dormi un secol, milenii de-ai dormi
m-as preschimba in inger cu aripi de lumina
si somnul ti-as veghea chiar si-o eternitate.

Cu ochii iti dezmierd goliciunea
nevinovat rasarita de sub macaturile
ce mai acopera inca, sanii fantomatici
ce-mpung a mangaiere.

Sa te ating?
E prea erotic gestul, iar gandul - avalansa.
Da, sunt barbat, dar tu esti prea frumoasa.
Si te-as pastra, fecioara, in icoane ca pe o zeitate.
M-as umili-nainte-ti, ti-as saruta piciorul,
pacatul l-as intemnita sub cheie.

Da, sunt barbat
iar tu... pacat,
femeie...