Îmi da ocol cu pași felini
Amurgul zilei dintr-o altă toamnă,
Când, cu tristețe, i-am zis Lunii: ,,Doamnă,
Mi-e tot mai dor de muguri aprilini

Și de lumină de-nceputuri, clară.
Vezi, vezi ce linii drepte trag cocorii
Unind ținuturi în care se nasc zorii
Cu cerurile-aprinse de-o permanentă vară?

Să ne încredem în liniile vagi
Cu care păsări își înseamnă drumul,
Deși există certitudinea că scrumul
Va îneca azururile dragi?

Știu, sunt normale ierni desăvârșind
Rotirile perfecte ale aștrilor pe cruguri.
Eternul, niciodată nu stă-n muguri
Și nici desăvârșiri nu vei găsi, cerșind

O primăvară după primăvară.
De ce atunci extincțiile dor?
Copacii doar pentru o iarnă mor
Ca să învie iarăși în lumina clară.’’

Și totuși mi-a fost dor de muguri aprilini,
Când sub aceeași Lună, a nopții doamnă,
Amurgul zilei dintr-o altă toamnă
Îmi da ocol cu pași felini.